Paradis pierdut in culori...

Culoare de vis..culoare eterna, dezmierdata de un chip fin, pe care se cristalizeaza si reflecta suspinul unui inger care plange..Un inger care plange in culori de toamna. Toamna timpurie apare brusc, fulgerator in ochii chipului de portelan, intinzandu-si candoarea catre stejarii inalti si decojiti..imprastiindu-se printre crengi, departe, in culoarea infinita a cerului la fel de tomnatic, cu un colorit la fel de simplu, visiniu..

Ingerul viseaza..viseaza un panou pe care se intind mii de alte chipuri imposibil de descifrat..un panou incarcat de culori si scantei, durere, sau fericire...fericirea pe care a uitat-o el, sau nu a mai putut sa o simta, caci nu o recunoaste..i se pare ca picatura de visiniu coborata din cer se dizolva intr-un rosu aprins, necunoscut..atat de cald si strain de el..isi apropie chipul de desen si priveste mai aproape cum rosul se transforma intr-o flama care ii arde trupul, il incalzeste si il ameteste..pana ajunge in betia unor visuri tablou..visul in vis care il oboseste mai tare decat atunci cand s-a intins gandindu-se ca nu are voie sa adoarma..Ingerul prabusit din cer a cazut in pacatul absolut..de a visa..de a simti cutremuratoarele contractii ale emotiei parafrenice..o emotie desertata in vis care l-a adus aici..intr-un taram liber, rosu..
Rosul aprins al pulsatiilor inimii, in care daca s-ar adanci i s-ar macina sufletul lipsit de inima, dar care ii da impresia ca inca face parte din acel loc, locul in care a fost odata, dar nu a putut niciodata sa se afle decat in vis..

....Exces de lacrimi, sirene triste, lipsa de tarm si cer asudat, plin de fum, gata sa explodeze.

 Clipe de cosmar, noduri in par, vene accentuandu-se, ochii pe care ii strang de 

durere…Imagine apasatoare. .Unde sunt?

Cum a ajuns sa fie inger, cum a ajuns sa viseze si sa se transforme intr-un suflet bun, acceptat de divinitate, este o intrebare lipsita de sens, sau raspuns..Emotia care il cutremura se intensifica si il aduce intr-un loc paradisiac in care mai stau incerte inca alte chipuri asemanatoare lui, reci, pierdute..pierdute intr-un colorit tomnatic de care nu se pot dezlipi..Ingerului ii veni ideea de a cauta in interiorul lui acel rosu indisolubil pe care il considera pieitor...si il gaseste acolo, in centru, arzand mai tare ca niciodata..Acolo o vede pe ea, aceea pe care si-ar fi dorit mereu sa o cunoasca, in acel loc din care a plecat fara ca macar sa o vada, pentru ca era orbit, orbit de o pedeapsa pe care a acceptat-o supus destinului inca de cand a primit dreptul de a convietui cu multi altii la fel, adica cei care aveau acel lucru care ii omoara pe toti, inima. Acum o putea vedea pe ea, stand acolo, in rosul profan desprinzandu-se ca o flama din parul ei lung, neted..carliontat..cum nu vazuse nicaieri in paradisul din care a pasit mii de kilometri distanta printr-un simplu vis..Dar nu orice vis..ci un vis al culorilor a carui intrare le era interzisa ingerilor..

Ingerul a ales insa sa-l guste si sa mearga mai departe..Iar acum, dupa un ceas de cautare in culori, nu a avansat niciun centimetru, caci ea nu e acolo..e numai in visul lui catre acea poarta pe care nu va mai putea trece, caci de acolo a venit, fara sa mai cunoasca emotia culorilor spre care va tanji spre eternitate..

Un convoi de sperante ascetice, straine una de alta, mergand cu capul plecat spre acel

 intuneric care aspira totul in el. Filon de ura si cimitir de sentimente, din care nu mai poti iesi.