Alergand prin vine..

Imi place sa traiesc in surdina unui vis.
Suspin aiurea, fara vreun compromis.
Si de se intampla s-obosesc tipand,
Mi-astup privirea s-adorm lacrimand..

Din nou pe undeva prin noapte,
Cantand in sine o biata strofa
Ce gandurile le-nvrajbeste cu mii de soapte..
Si tot spera ca-i suferinta amorfa.

Se duce prin vine departe
Spre-un negru dens, cu mainile curate.
Cu-n pumnal in mana, cu pasi grabiti,
Alearga acum sa-ngroape nori infiniti.

Nori infiniti de pulbere, desertaciune
Care se dezlantuie peste campii printr-o plecaciune
La fel de desarta ca poezia mea..
Negru pe alb, spusa de-un sentiment izbit de curea.

Repulsia din negura inghetata nu ma sperie,
Si nici celelalte hiene pandind din feerie..
Strafulgerarea din tomnatica privire,
E doar un ceas tacut mirosind a amintire.

Si tot priveste nemilosul..
Si tot pandeste nemiloasa..
Dar nu ma sperie nici gelosul..
                               Nici geloasa..

Irisi cantand violent un refren...

Signaletic te tot incordezi si iti tot incrunti privirea aiurea, spre nicaieri. Nu te vad, actiunile prodigioase ale stelelor mi-au absorbit panoramic privirea si innoptez aici astazi..nu le cer decat o saltea de unde sa le pot privi in continuare. Sunt un neant ca pulberea risipita in vid si imi irosesc minutele intr-o ratacire oarba spre ceata.
Voiam sa incerc sa uit de prezent cand am dat peste sticla nocturna care m-a atacat insensibil, indolent..un cer atat de inchis presarat cu aschii sclipitoare. Imi aminteau atat de puternic de irisii criminali pe care i-am despicat o noapte intreaga in mii de sori, mari, raiuri..pietre ascetice, uniforme, singulare si unice pe planeta. Irisi caprui, irisi diabolici care inca toarna lava aprinsa in interiorul meu. Si nu stiu daca a fost o simpla metempsihoza sau pura iratiune a ratiunii mele..dar ma duceam tot mai aproape desi nu voiam, desi stiam prea bine cat de prostesc e sa surazi din nou unui fior in stomac. Aiureli, obsesii dosnice, si atata impietati pentru un singur sentiment. O nenorocire de fenoment nuptial, de care imi era sila si de care nu ma puteam indeparta. Febrilitate si nebunie, ironie din partea irisilor, nepasare, indiferenta..ma ajuta acum sa ma trezesc din betia de zilele trecute. Poate chiar ma stie si vrea sa ma ajute..poate ca nici macar nu stie..sau poate ca..traiam intr-un somn langa un docil vis muzicant..imi amintesc cum imi canta langa trup o balada trista..si-mi amintesc ca m-am prabusit pe-o bordura cu mainile in par si am scrasnit din dinti zgomotos. Ce-am ajuns? Ce urma sa ajung? Un alt monstru teleghidat, comandat de-o telecomanda fara combustibil..o telecomanda umana, batjocoritoare, caci toate telecomenzile de felul asta iti vor doar seva..care se termina si te-ngroapa adanc. Oricat de nestavilita-mi e dorinta de-ai revedea, mai mult imi doresc sa ma intorc acolo unde i-am vazut irational ca sa-i observ convalescent si sa nu le mai pot da drumul din impletirea vizuala. Asurzesc in lipsa melodiei care mi i-a distins din restul ambientului..si vreau din nou acolo..unde inca puteam sa sper. Nu-mi place locul asta, o perpetua regenerare sentimentala si-o continua barfa despre vesnica materie nestatatoare..locul celalalt era diferit..si valmasagul imens care pulsa a viata si fericire imi dadea un nou impuls sa caut spre ei..spre irisii care imi sugruma acum noptile si pe care probabil nu-i voi mai revedea curand..caleidoscopici, violenti si launtric inchinati unui refren pe care nu-l voi uita niciodata.