Bună dimineața!

Deschid ochii, lumina a dat buzna prin draperiile albastre, șterse de vechiile lacrimi, uscate de Răsăritul de astăzi atât de diferit...Pare că m-am ridicat dintr-un corp străin..aș vrea să-i îngenunchiez Sufletului care m-a adunat de pe podea în pat, unde mă aflu contemplând, sorbind aer de victorie. Un geamăt de lene după o noapte lungă, plină de vise..atât de concrete. Pașii se nasc molcom pe plapuma de unde mă ridicam ținându-mă de margine, blochez leșinul și înaintez atât de normal spre bucătărie. N-am observat până acum dar unde e voalul negru de tristete, vină, durere? Unde mi-e rochia de spaimă? M-a dezvelit de nicăieri, mi-a dat bani să-mi schimb garderoba în haine parfumate, colorate..ce frumoase sunt când le vad în oglindă. Ce naturală par cu-n chip abia dezmeticit..ce vis sau minune m-a adus aici? O imagine de ieri seară, momente liniștite cum n-am mai trăit de mult..picuri de alcool strecurați într-o minte obosită..FERICIRE, prieteni și-un început de...dragoste? Vreau să cred că n-am să mai cad în plasa micuțului nerușinat, negru (idiot!)..vreau să cred ca magia s-a abătut asupra mea într-o realitate deloc absurdă..ești chiar tu, trupul, inima, cântecul meu, ce dor mi-a fost de voi! M-ați asaltat cu valuri de beatitudine, zâmbete..vă văd și acum în admirația unor imenși fulgi strecurați din cer pe fereastra mea, subit mistuindu-se, lovindu-se de buzele mele fragede.

-  Bună dimineața mamă, astăzi mănânc un rasarit cu garnitură de fericire și salată de..El. Aerul o să-l respir imediat ce mă duc să-i mulțumesc că m-a trezit.

Mă sechestrez în baie și dau drumul la apă...AU! e rece..și bună de dat pe față..sar ca un copil fericit abia ajuns la mare și îmi fredonez un cântec, hmmm, de unde îl știu? (cred că am uitat)..

-  Ce piele fină! Tu ai atins-o..ce solzi o întunecau până să apari..ce cutremur mă dărâma până să mă săruți. Trebuie să ști că ești cel mai bun medicament..sunt fără leac..ești fără piesă de schimb. Sunt geloasă..dormi la tine în cameră în timp ce-ți șoptesc să vii, să nu mai pleci, să nu-mi mai dai pace până ce sfârșesc.

Nu e o melodie de rămas bun..e o melodie de bun venit! So, welcome to my life...

Visare

Vis.

Plentitudine sentimentala?

In sfarsit s-a coborat asupra-mi.

Ce reverie imi face sufletul sa sara

Mai rau decat strigand, „alina-mi!”?

Eram o umbra a unei stele cazute,

Un miraj al suferintei absolute.

Prea brusc m-am oprit din alunecare,

Sunt aici, in deplinatatea cuvantului „visare”.

Te cunosc cum vii de departe

Tintind o durere spre fruntea mea neteda.

Amutesc asteptand vorbele-ti desarte...

Tremur, as vrea sa te pot privi...

Oftez, as vrea sa pot vorbi...

Plang, as vrea sa pot zambi...

Sufar, nu-mi doresc a adormi.

Nu stiu daca visez sau esti chiar aici

Venind atat de lent si divin..

Spre forma mea rara de existenta deci,

Nu visez, e realitatea cursului tau lin.

Curs, care nu spre mine vine

Ci spre spatele meu,

Spre lumea de unde minciuna tine,

Iubirea-i de prisos,

Iar tu ramai un zeu.

Te apropii din ce in ce mai mult

Iti vad silueta fina, incomparabila.

Zguduitura e un lacas mut,

La fel cum visarea e incurabila.

Ai trecut de mult de mine,

Sa ma intorc nu mai pot.

O mana imensa ma sustine

Si-apoi inainte ma impinge..

Puternic in apele de gheata sa inot.

Sunt o piatra, o stanca fara menire,

Fara vreun rost al plasarii sale.

Sunt un munte in devenire

Al tuturor amintirilor tale.

Cu tine

S-a intors?

Vine spre mine

O scumpa privire,

Tace, de-admirat nu se-abtine.

Cu sabii ascutite de-un maro intens

Injunghie a mea inima

Ce sufera fara sens..

Se naste o noua chemare

Departe de-acea imbatare

Cu gandul la abandonare.

Simt cum ma cheama malonest

Caci sa-mi spuna ce vrea evita.

E prea frumos, si nu contest

Iubirea lui e chinuita.

Cu gandul la recenta uitare,

Curand curmandu-mi fericirea,

Inspir adanc, pornesc spre vasta zare,

Unde e el, alungand nenorocirea.

Il iubesc?

Nu stiu, sunt un trup lipsit de suflet.

Il ocolesc?

Nu, il vreau cat mai aproape de mine.

Flacara-mi strabate pana-n pantec

Surd se stinge ca un cantec

Orb imi mangaie visul..

Cu tine vreau sa razbesc abisul.

My story

    S-au cunoscut pe-un trotuar uscat de vara, si-au dat mana..ea i-a zambit cu caldura, el a intors cu sarcasm gestul ca sa nu para nepoliticos..ea-l admira..Toata ziua s-a gandit la el, a incercat sa-i vorbeasca dar nu putea..o chinuia un gand absolut, stia ca-l cunoaste si totusi nu ar fi putut sa-si aminteasca de unde..de cand..i-a fost dat in vis un drum inconjurat de banci si pomi batrani, ei apropiindu-se si luandu-si ramas bun dupa o zi trista..ea suspinand..trezindu-se agonizand. S-au revazut..ii lipsea atat de mult. Avea sentimentul c-o s-o marcheze pentru totdeauna consecutiva fiind iluzia ca va trece la fel de usor cum au trecut si alte presupuneri din filmele romantice pe care le viziona cu atata dedicare..Dar dupa 4 zile a realizat ca e mai mult..iar el a simtit-o si i-a oferit o sansa. 

    Povestea lor incepe cu o zi obositoare pentru ea..mult asteptata de el..avand un deznodamant incert caci ea nu-si da seama ce nu se potriveste..viseaza din nou greu. Suspina nopti la rand, se trezeste plangand, il vede plecand...Si el chiar pleaca, dar n-o uita..Ea il asteapta pana in ultima secunda sa apara, il strange in brate si ii sopteste iubirea eterna..o simte..nu vrea sa-i mai dea drumul. El e inca nehotarat..ar vrea sa ii imparta aceleasi ganduri..acelasi efort transmis. Zilele curg, ei sunt fericiti..orele devin un timp derulat, implorat sa stea in loc, se iubesc pe-o banca intr-un parc stingher..alaturi de 2 prieteni lasati sa priveasca o adevarata poveste..parea ca nimic nu le va sta in cale..parea ca erau facuti unul pentru celalalt..si asa si era. Pleaca ea..si-l lasa plictisindu-se dar nu sta mult. Vine inapoi cu-o iubire mai profunda, mai patrunsa, ii ofera cea mai mare onoare, unica, numai lui..pentru totdeauna. A facut juramantul amintirii vesnice, il va iubi pana la final..e imposibil sa-l mai uite..

    Asa cum parea ca traiesc un vis de dragoste, asa s-au ivit si cei care sa-l transforme in cosmar, sa-l farmece, sa le taie franghia increderii...si s-au instrainat. Ea gandea ca totul poate devenii ca inainte..el se zbatea in constiinta care ii spunea ca nu mai e nimic de facut..Ea era din ce in ce mai tacuta, el era din ce in ce mai trist si tot el a lasat-o, pretinzand ca inca o iubeste..mintind de altfel. Au trecut 2 luni si ea e tot aici, cu el, visele ii partin lui, aerul pe care il respira e respirat de el mai intai, hainele miros a parul lui,  chipul e umbra zilei de septembrie..ochii sunt inecati intr-o balta de lacrimi sangerii iar lui..nu ii mai pasa.