Visare

Vis.

Plentitudine sentimentala?

In sfarsit s-a coborat asupra-mi.

Ce reverie imi face sufletul sa sara

Mai rau decat strigand, „alina-mi!”?

Eram o umbra a unei stele cazute,

Un miraj al suferintei absolute.

Prea brusc m-am oprit din alunecare,

Sunt aici, in deplinatatea cuvantului „visare”.

Te cunosc cum vii de departe

Tintind o durere spre fruntea mea neteda.

Amutesc asteptand vorbele-ti desarte...

Tremur, as vrea sa te pot privi...

Oftez, as vrea sa pot vorbi...

Plang, as vrea sa pot zambi...

Sufar, nu-mi doresc a adormi.

Nu stiu daca visez sau esti chiar aici

Venind atat de lent si divin..

Spre forma mea rara de existenta deci,

Nu visez, e realitatea cursului tau lin.

Curs, care nu spre mine vine

Ci spre spatele meu,

Spre lumea de unde minciuna tine,

Iubirea-i de prisos,

Iar tu ramai un zeu.

Te apropii din ce in ce mai mult

Iti vad silueta fina, incomparabila.

Zguduitura e un lacas mut,

La fel cum visarea e incurabila.

Ai trecut de mult de mine,

Sa ma intorc nu mai pot.

O mana imensa ma sustine

Si-apoi inainte ma impinge..

Puternic in apele de gheata sa inot.

Sunt o piatra, o stanca fara menire,

Fara vreun rost al plasarii sale.

Sunt un munte in devenire

Al tuturor amintirilor tale.