Nici macar nu exista vreun rai undeva, decat in mine, in tine, si in noi..cand dam de Serotonina sau Endorfine din plin...ca apoi sa ne amintim de vivacitatea infernului si sa ne apuce un moment in care nimeni nu ne iubeste iar infinitul s-a micsorat ca nici macar lupa bunicului nu-l mai gaseste pe tavanul de unde visam ca izvoraste...Cu toate astea unii inca ravnesc..
Necesar, omniprezent, adevarat, verosimil, sau niciuna? Indispensabila iluzie pe care o mentionez peste tot..e doar un pretext de manifestare a timpului nefericit..e doar o fantasmagorie, gogomanie..in argoul meu e doar o imputita care te face sa versi lacrimi anapoda si nici macar n-ai cum sa-i dai cateva ca s-o stearga din viata ta.
Voi, care credeti ca timpul a facut un popas ca sa puna niste crengute sa inteteasca jarul de minciuni, voi, care sperati ca cei care sufera din cauza voastra o sa va priveasca de la 2 m sub pamant cu o mana intinsa, voi, astia care inca aveti curajul sa afirmati ca sunteti de rasa umana, sunteti singurii care mai aveti un rai material, delimitat de noi, ceilalti, gloata de cersetori ai dreptatii, care in lancezimea noastra asteptam sa deschideti ochii si sa priviti din unghiul sufletului.
Monismul imi da dureri de cap zilnic..padurea, cu misticismul, "infinitul", linistea, caldura si implinirea pe care le inspira devine un controversat, conservat si consacrat loc al "regasirii infinitului". Plaja, cu atomi, aschii imprastiate de scoici intr-un faras de apa, devine oceanul nemarginii intr-un apus inghetat de..ore de cine? De aceeasi neindestulata iluzie.
In urma cu cateva zile imi vorbea cineva de promiscuitate..convietuirea mizera a unor suflete menite sa guste din imoralitate, savurand slabiciunea celorlalti si profitand de ea cu o foame morbida, inumana, demonica. Promiscuu ar fi sa spun acum ca persoana de langa mine va sfarsi in aceeasi groapa cu resturile mele, ca vom salaslui prin toate capetele lumii incercand sa cunoastem o vesnicie iluzorica..sau ca niciodata n-o sa sfarsim fara sa ne aducem aminte ca ne iubim. "Un fleac", ne-au ciuruit poetii astia imaginatia si visele..ne-am lipit cu totul de tavan si nu ne mai desprindem decat dimineata..si nu ne-am desprinde nici atunci daca ne-ar fi scris sa nu mai deschidem ochii..Sa mori in promiscuitate, n-ai mai avea nevoie de testament ca iti ia satana din prima jugulara, si-o sa arzi in infernul nemarginirii tale, si-o sa zaresti undeva, printre flacari fatale, o ciudatenie tumultoasa care rade isteric, si-o sa-ti dai seama c-ai facut cunostinta cu Iluzia, mama dragostei.
"Natura are oroare de vid", dar nici inclinare spre etern..caci spusa de-un filozof n-ar da deloc bine pentru extremitatile unui romantic. Filozof sa fii si cu siguranta raiul tau e mai aproape, un cuget adus la bun sfarsit dupa o buna perioada de framantare, perfectiunea in fata ochilor tai care dispare si-ti face loc pentru urmatoarea..Pronominalizand "luciferii" astia visatori, asadar oamenii visatori, as spune ca s-a format o lume multifunctionala care sta sa dispara.. cei care zboara se inmultesc cat ai clipi..iar cei care simt pamantul sub picioare in curand o sa-l simta inerent, peste tot, si n-o sa se duca intr-un rai, ci intr-o alta lume unde ar putea sa fie mai bun. Dar de ce ar fi? "Te-ai pus pe cruce da fraier Isuse!"
Cat de "infiniti" suntem cand injuram..cand ranim..cand ucidem cu arme reale sau virtuale..cand mintim..cand iubim in taina numai de placerea nerealizarii unui liant..etc etc..cat de infiniti vom fi in continuare..caci ne-am dezumanizat cu totii..a dracu Eva, saracul Adam..ai dat prea multe nume si acum ai prea multa mizerie de curatat...si-ai ajuns la un infinit propriu..si n-ai sa izbutesti niciodata sa aduci planeta la stadiul initial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu