Din nou

Din nou ploua cu spaima si neintelegere, tuna cu regrete si spulbera visele, amageste orice evadare senina..cutremura cerul cu lacrimi vanjoase, neostoite, care nu vor sa se-ascute de socoteala rea. Vor sa mearga cat mai departe, cand simt din nou ca nu ma mai pot ridica, cand am acelasi picior in piept apasand tot mai puternic, tot mai absurd, fara noima, oprindu-mi suflarea si declansand alte sughituri, alte picaturi de ploaie. Durere fizica, durere reala..depasita de atata vreme de ceva inepuizabil. Semnalul sfarsitului sters pe chipul unui animal vanat cu cruzime de-atatea sageti otravitoare, impactul cu centrul organului vital si urletul de dupa, incununeaza placutul episod de suferinta..sufar din nou scriind cuvinte imbarligate, scot din nou o hartie si o mototolesc inainte sa fi scris pe ea..ma aplec s-o deschid si dispare..iar am impresia ca am uitat ceva, undeva, pe orizonturi straine la ani lumina distanta, iar tremur de frig intre patru pereti uitati in umbra, iar mi se cearta ochii si-si scuipa ca-ntotdeauna fara sens, uratind obrajii, umplandu-i de negru. Amfetamina imi inteteste faclia starii de nimeni absolut, din nou sper ca fug de inec cand imi trece alt val transant, nesovaielnic, peste cap..inghit apa cu duiumul si totusi traiesc, ma lupt cu marea la nesfarsit, ca s-ajung la mal candva, undeva, si sa ma ia din nou un crivat dureros catre larg..