Obsesie

Obsesia cu care vantul rupe frunzele de pe crengi cu atata fervoare, maltratandu-le la pamant unde isi dau ultimele ceasuri, uscandu-se si transformandu-se in colb, ca in fiecare toamna cand scriu ca sa uit de obsesia de a-mi face ordine in ganduri. Traiesc intr-un labirint de vise, amintiri, dorinte, dezamagiri. La un capat se afla trecutul si la celalalt o infundatura. Repetitiva, altruista obsesie de a ma intoarce in trecut am descoperit-o a fi volitional negativa, cand renunt la cei din jur si imi citesc propriile scrisori/povestioare de prin caietele abandonate in cel mai inferior raft din biblioteca...adorm...peste cateva ore ma trezesc cu ochii umeziti de ...lumina uitata aprinsa deasupra universului meu docil de sentimente spulberate sau care inca lupta cu mine. Sting lumina uitand sa adorm, deschid geamul..

In intuneric vederea mi se linisteste pana la netezire, se cristalizeaza si nauceste imaginatia, desi disting perfect. Obiectele ma privesc din vitrina, cartile stranuta tumultos sarind parca direct in ring inegal, tavanul se tot incolaceste deasupra patului sforaind a hibernare.
Pe strada un stalp de lumina se-agata de un bec obosit si plictisit de molcomeala, tuseste si casca si el in surdina... Clipesc lent sa n-auda norii, sa nu cumva sa orbeasca lucirea tomnatica a stelelor de care imi va fi atat de dor... si-atat de mult n-am sa mai dorm ca sa-mi astup doar ochii intrand in imanenta albului fum ce izbeste cerul de pretutindeni..cand sufletele dorm. Dar stelele-s comori spirituale, ursesc mistuirea cu-n alt univers, incert prin identificare si vizibil prin revelatie. Vreau sa fie o noapte lunga...idila cu misterul sa razbeasca auria aparitie artificiala, rece de dimineata.
Vreau o cana de ceai si-o coala de hartie, caci strazile vor prinde viata si blocurile o continua nedumerire sau uimire asemenea celor din vraja unei nimfe. Apoi, sa mai iau o coala pentru a prelungi penumbra utopica din schita mea atat de similara unei nebuloase (nu-i asa?..mai stai un rand!)
Obsesia de a manipula in spirala cerul sau camera sau restul care n-are legatura cu altcineva decat cu mine, e aceeasi obsesie care ma face sa arunc jumatate de caiet tot rupand din el foi si imbrancindu-le cu piciorul spre usa. Scriu prostii. Nimeni nu intelege. E o obsesie.
Stalpul de lumina iar casca...si se stinge..tocmai mi-am risipit ultima pagina desenandu-l.