Se complacea un cantec de seara cu o dorinta de evadare, se contopeau intr-un vis undeva aproape de singura stea indepartata la care priveam...si parca ea insesi canta lunatica, insetata de companie...
Canta spre mine dar prea tarziu sa-i raspund. M-am risipit in mii de franturi de vina purtate in jos spre-un infern al dezolarii, de unde se ridicau grav intorcandu-se cu fruntea aplecata, evitand sa-mi raspunda intrebarii: De ce m-au parasit? Mii de franturi dezinvolte iubitoare ale anarhiei interioare, pleaca, calatoresc departe de mine, amintindu-si ca tot eu le dau viata, cu mahnirile, grijile si prostiile mele…
Stau…fredonand o melodie pe care prevad c-am s-o mai aud intr-o vreme indepartata..cand steaua va disparea si isi va face aparitia in contopirea din visul meu fantezist..
O stea deasupra unei mari line, intunecate, in temelia careia se odihneste o coroana imesa de lumina..corola de motive de meditatie spre alt vis..
Sa ridici un val peste genunchi asezandu-l ca pe-o carte, citind launtricele sale teme de importanta ale miilor de melancolici..recitind si impaturind o pagina pe care scrie: stau in sezut pe nisipul rece, umed, contepland asupra marii…
Titlul zice in schimb altceva: cum sa-ti amintesti ca insensibilitatea nu-i vadit-complet umana, si nu-i de pe taramul umanitatii..e de-acolo, din mucegaiul ce patrunde corola fantastica tintind spre ochii tai ploiosi..starnind furtuni..si inundatii..si uragane..la fel de justificate ca tsunamiurile provocate de ce stiu eu ce complot inuman.
Deci, in ochii nostri vegheaza un potential pacat sau demon conspirator impotriva esentelor plenare ale sufletului..si deci, noi suntem niste insensibili in genere, caci am uitat sa mai visam..ne plac povestile de dinaintea furtunii..sau inundatiilor..sau uraganelor..atat de failibile pentru noi. Si totusi, atat de raspandite prin toate colturile lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu