Atat de susceptibili pretindem ca suntem, atat de lipsiti de vina si atat de inocenti..Atat de mult ne dorim toate drepturile si atat de putin ne respectam promisiunile. De ce mai e seara, sau de ce nu dormim noaptea, daca tot ce ne dadea un motiv sa ni le dorim ne-a parasit recent? De ce inca speram, daca ne e asezat un imperativ negativ in fata? Cat despre mine, vizualizez zilnic acelasi desen, cu linii arbitrare, ilogice, trasate de dragul esteticii, si eu totusi privesc spre ele imaginandu-mi o pictura valoroasa. De ce sa nu sublimam ceva ce nu avem, daca ne-a ramas ca drept personal, irevocabil? Dar...de ce ravnim mai mult, daca niciodata nu vom castiga prin inertie ceea ce ne dorim?
Raspunsul nu e aici, ci oriunde am incerca sa ne indreptam privirile ca sa ne dam seama ca toti suntem bolnavi, nebuni, ai iluziilor. Ne place sa fim raniti, decat sa ne plictisim intr-o sanatate pasiva.. ne place vrajba si cearta, ca linistea o aveam si o avem peste masura. Si totusi, pretindem ca suntem puternici, capabili sa infruntam..sa depasim, insa in realitate ne scufundam la cele mai profunde gropi abisale, de unde nu mai putem inota pana la suprafata, asa ca ne prabusim spre nucleul din intuneric, spre lava din miezul durerii noastre naive.
Si nu obosim sa ne urmarim telurile, si nu le dam un moment de odihna..si nici nu intelegem ca ne-am dispersat demult in atentia obiectului, desi am fost avertizati. Ne injosim pentru un singur obiect, om, animal, lucru, ne injosim pentru ca nu avem simtul masurii. Nu acceptam nimic daca nu respingem ipohondria. Nu ne mai saturam sa ne injunghiem persoanele dragi pe la spate, caci nu ne mai putem preocupa cu starea lor, ci doar cu visele noastre.
Suntem egoisti..si asta ne omoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu