In aeternum

Mi-e frica. Stau si mazgalesc o hartie cu linii trasate aleator, privirea se scurge tot mai departe pe fereastra fluida, fluviul de amintiri inunda tacerea, sunt responsabila pentru inraurirea propriului spirit. Mi-e frica de mine, de ganduri, de fapte, de promisiuni, mi-e frica sa inaintez intr-un spatiu inert, incolor, atat de imuabil si atat de rece. Antinomia dragoste-eu se sparge in nebunia eu-tu..eu-tu..tu-ea, nicidecum noi. Nicidecum s-ar potrivi matematica si in cazul meu, sau partea cu masa de aer cald care-o inlocuieste pe stationara rece..nu e cazul sa sper c-o sa fie ceva etic pozitiv. Idealurile mele de exprimare se afla in ochii tai, ura mea in prezenta ta, lacrimile intr-o lipsa pe care nu pot sa mi-o explic. Esti la mile distanta cu sufletul, metri cu trupul, universuri cu toata entitatea ta care in prezent mi-e atat de straina, in aeternum. In aeternum, caci labila fiinta din viata ta ti-a pus cutitul la gat preluandu-ti toate drepturile. Si chiar daca imaginea mea sustrasa in visul tau iti da convulsii, continui sa exhibezi fericire, iubire, alaturi de o masca. De ceva timp m-am obisnuit sa spun ca am infruntat ce era mai rau, ca nu exista ceva mai rau, dar stiu ca tu esti la fel de imprevizibil ca propria mea viata. Nu stiu daca ma voi trezi si voi lesina, la fel cum nu stiu daca in timp ce ma indrept spre casa ma voi prabusi, in aeternum. In aeternum e scris sa fii inlaturat din cartea disperarii mele..vremelnica, inselatoare iubire! Nimic nu e pentru totdeauna datorita faptului ca nu gasim o persoana care sa fie zilnic extaziata, nu gasim o persoana care sa nu se plictiseasca sau care sa fie in asa fel incat nimic sa n-o corupa. Asa ceva nu exista. Iar sacralizarea idilei mele neimpartasite e consacrata, nu mi-e frica sa spun te iubesc atata timp cat stiu ca iti spun tie..in aeternum.