Ție..

Tie in fiecare zi iti transmit intreaga dispozitie cand imi esti alaturi, trudesc din ce in ce mai mult sa-mi observi chinul. Simt ca ai putea sa depasesti criticul preconstientului, sa crezi ce-i adevarat si nu ce te impiedica s-o faci. Tie, care demult m-ai distrus, iti spun acum cat de drag inca imi esti. Tie, care vremelnic vreau sa consider ca te-ai dus, iti aprind cele mai frumoase graiuri. Nimanui ca tine nu i-am spus acestea, pentru ca chiar tie, in exclusiv, ti-am dedicat pieirea. Pieirea care ma mistuie vrajmas, fara sa-mi mai dea pace, vrea sa-mi franga simtirea, sa-mi subduca spaima, sa-mi reliefeze doar nepasarea, pe care n-o pot avea atata timp cat te stiu aici. Nu dau pondere situatiei actuale caci stiu unde esti, in ce lume te-ai abatut, in ce timp ai ajuns sa-ti joci rolul, atat de lucid.

La fel de limpede iti vad acum ochii.

Cu-o singura sminteala asupra mea,

Mi-au dat un an de dulce, dragostea,

Ce nu mai vine, nu mai pleaca.

Imi spun parca: „Asteapta”, lasandu-ma sa tremur,

Apoi revine, „Am spus un timp”, cu pleoapele sincere,

Ca dand din umar.

Nesuferita privire, de vesnic-amintire,

E-atat de-aproape si totusi, la departe de iubire.

Si tot tie, iti adresez acum

Aluzii catre noapte, indubitabilitate,

Vino inapoi, zambeste-mi ironic,

C-atat de mult te vreau in brate,

Sa-ti curm nelinistea, surasul comic.

Te iubesc, dar n-am sa neg

Ca vremuri „lungi” te-am renegat.

Nu doar din suflet am vrut sa culeg,

Ci din a ta fapta, de care sincer, am uitat.

Te iubesc, vino inapoi!

Pe banca putreda din vara,

Vindicativ vorbeste despre noi,

Apoi mai mergi, tot inapoi, la imaginea din doi,

Ca picaturi molatice de ploi.