Deschizi ochii intr-o dimineata de vara si esti plin de tine, n-ai nevoie de branciul de iarna pana in celalalt capat al casei sa dai drumul la cafea sa curga..sa curga...mai bine sa curga apa de la dush si s-o tai la munca. O zi calma, senina, desi obositoare, plina de speranta. Zambesti, te manifesti intr-o infima naivitate, intr-o enorma exhibitie, doar o regula ti-a impus sa nu salti..risti sa scapi tava si urmatoarele zile teoretic platite. Etc, etc..vii in sfarsit acasa. E vara, mancarea se resimte in zapuseala, apa e acum aerul si aerul legitim, impartit egal. Asa ca dai pe gat o sticla de apa, iti iei rolele in picioare si dai buzna afara intr-un maieu alb cu buline, sa-ti reinvii energia cu care ai invinovatit inca o zi. Te rotesti de colo-colo cu o expresie efemera, agitata, prima impresie e aceea a atmosferei pe care ai vrea s-o conservi in tine. Dar, pulseaza din ce in ce mai tare si in sfarsit, il vezi. Imaginea spiritului tau care te vaduvise tarziu, deloc temeinic. Iti vine sa plangi dar focul sentimentului abundent-antagonic URA te forteaza la savarsirea contrariului. Deschizi o discutie mai putin inteligenta dar, ai puterea sa afirmi ca te-a remarcat. V-ati mai vazut de atunci si tot de atunci, ti-ai dat seama c-ai renascut. Spaima, delir, frisoane, fluturi, elefanti, microorganisme migratoare in piept, cutremur, meteoriti migrenieri, infailibila renastere. O alta zi, un alt tu. Visezi cu ochii deschisi trecand pe langa el...revelezi, sacerdotal manevrezi un nou esec realizat exagerat de tarziu. IUBESTI. Si ce frumos e, nu-i asa? Sa te destepti cu acelasi obiectiv, sa simti doar emanarea unei beatitudini, sa aduci elogii celor ce te-au inzestrat cu puterea muncii, sa-i injuri pe cei ce te-mpiedica sa te duci..spre EL. Faci ce faci si ajungi in sfarsit, la EL, sursa ta, tablou paradisiac in parfum inspirational de liliac, sculpteaza-l, ca si sfat, nu-l memora caci il vei uri. Deseneaza-l, atat cat mai poti, nu-l memora! Atat cat acei toti..inca nu pot sa ti-L ia. Dumnezeul tau cel nou, pentru ca tu te increzi in ce te fericeste, in ce nu greseste, in ce e perfect pentru un alienat de contingent ca tine. E ideea ta, e perceptia simturilor, e insusi mirosul, gustul, tinta vietii tale de pretutindeni, de toate zilele, de...etern.
As vrea acum sa te pot ajuta spunandu-ti ca etern NU exista..ce-ar mai conta cand sti ca esti fericit?
Sa-ti mai descriu ce simti? Ce simteam eu..
IL vedeam ca pe cel mai distins, inimaginabil, impecabil, splendid, grav fenomen de abstractie care mi se putea intampla. Un soare de iulie, o zapada de decembrie, un zambet de mama, o mangaiere de bunica, un cantec de septembrie, un plans de noiembrie, un tot. Tot ce ma motiva, tot ce-mi dadea esenta zilei de maine, tot ce-am pierdut neprevazut, pentru c-am fost atat de degenerata, subtiata, chiar de tine, careia acum iti scriu cu nadejdea ca o sa citesti si-ai sa cugeti asupra a ce mi-ai facut cand ma vindecam singura, ai declansat furtuna, ai desavarsit „rememorarea” de care vorbisem mai sus. Pictasem atat de frumos, schitasem un poem de tratament, zile intregi de auditie, nopti chinuite, inecate in balti inghetate pe parchet, eu, cu toata fiinta mea sezand cu capul pe genunchi in pat, lipita de dulap, uitandu-ma la pisica ce-mi dormea pe perna, in locul meu. Locul meu? Care loc? Locul pe care l-a luat cu el si tu mi-l ruinezi si acum, strici tot ce-am cladit, ma calci in picioare, ma sfasii de tavan, ma arunci din cer, ma izgonesti din tot ce-mi revenea atat de meritat, prin ce-am ispravit. Caci de n-as fii ispravit tu n-ai fii acum aici, n-ai fii in locul meu diminuat, esti doar o iluzie, mintea ta e umila, nu simti nimic decat minciuna de sine, pacat de restul din jurul tau, nepatimire.
As vrea sa-ti spun, daca-mi permiti, ca nu te urasc. Te respect pentru c-ai reusit ce eu n-am terminat chiar daca ai deformat ce incepusem. Ai modelat un suflet confuz, facandu-l si mai confuz, ai profilat o fiinta ireala, perfecta, abstracta, pierzand-o in toate aspectele metafizicii, ai inraurit un spirit in tarcul propriei tale erezii, propriei tale amagiri, pe care ti-o detest.
Figuranta e si ea buna la ceva, ma face sa sufar, enorm, dar in acelasi timp, ma face sa-ti doresc din ce in ce mai mult, numai bine !By me, Nuna
Pff...şi io am trecut prin aceiaşi chestie, şi dacă citeşti postările mele de prin ianuarie, aşa, o să-ţi dai seama de ce. Până la urmă totul s-a îndreptat spre bine, deşi io nu mai speram....încetul cu încetul l-am făcut să fie al meu...:X
RăspundețiȘtergere