Orizontul de patimi e mai degraba oraselul nostru..iar pulberea credintei esenta legaturii dintre suburbiile insignifiante. Te ador, si nu conteaza ca in prezent calatoresti in afara teritoriului nostru, caci esti substanta firii mele de pretutindeni, pe ea n-o pot schimba..doar daca nu te mai intorci. Egoismul ma face sa respir un aer de vinovatie, tot solicitand atingerea ta..Si ce daca?..daca te stiu aici..sau cel putin imi doresc sa rostesc inainte de a adormi un crez al iubirii depline, naruite odinioara, recladite de sufletul tau pe care, la randul lui, il ador.
Il ador de dumnezeul care mi-a proscris umilinta unui teatru obositor, prescriindu-mi reteta chemarii unui absolut de care nu mai insist sa ma dezlipesc..e indispensabilul, verosimilul, sacrul, profanul, destinderea, visul, cosmarul, chinul..dar e iubirea, pe care ti-o port intocmai tie..si atat de grabit, cu pasi de animale erbivore, preistorice. Ma joc intr-un leagan al trecutului nimicit de strafulgerarea propriului piept al amintirii actualizate de actualitate..leaganul de lemn putrezit din pricina caruia am cazut de atatea ori..si nu ma mai saturam de el, pentru ca era construit de singura scapare in absurd, ceva neimplinit..o idee superficiala, subiectiva si obsesiva..o iubire delasatoare, irelevanta sau cel putin, neimpartasita. Parasind vechiul loc de joaca, surprindeam un parc ascetic, tanar..asteptand o ploaie a soarelui inselaciune..dar cat reactiona asupra vointei mele! Indeajuns incat sa-mi fie imposibil sa nu-l inaugurez..parea vesnic parasit, pana sa apar eu..parea sa-mi fie insusi fiinta depasita de fire, scoasa din fire si rasturnata de conceptele sarcasmului.
Sa-ti mai spun ca te iubesc daca stii ca te ador? Imi sta atat de mult in putinta sa ma repet..insa nu vreau. Scriu intr-o economie de emotii..si-as vrea sa-ti continui istoria ultimelor mele clipe de evadare in infinit. Era singurul loc in care sinceritatea pulsa intr-o abundenta de necontenit, iar temperamentul meu strain mie imi dadea succesive intepaturi in inima, fioruri pe sirea spinarii, si in final..un suras de placere, un zambet pe care mi l-ai trimis prin simplul gand de a te stii aproape..unde esti acum? Caci continui sa scriu .. leaganul se opreste lin in spate..iar daca voi suprima toate aceste cuvinte isi va talmaci o alta iluzie de desuet dureros.. astfel decid ca voi inchide ochii si-ti voi recunoaste privirea, voi chibzui ca intr-adevar traiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu