Se iubeau in tihna Speranta cu Destinul, si asupra lor de coborau cete de ingeri ai luminii, paznici ai lirei si nimfe ale fericirii, formand legamantul sacru si etern, pentru a pastra increderea in cetatea intelepciunii. Dar Destinul s-a opintit sa-si insele propriul sau drum..izbindu-se de incantatoarea Amagire, purtatoarea de placere si venin, de unde s-a saturat numai cu marul Discordiei aruncat pe poarta castelurilor divine. Speranta a ramas o simpla uitare, iar Vrajba si Groaza abia au pornit in indelungul lor rit de-nstrainare pentru a izgoni Destinul in eter, pizmuindu-l si blestemandu-l a fi al nimanui, pierdut intr-o zare suflata adanc de Zefirul neprihanit..magic..carmuitor spre un Paradis inexistent dar placut. Purtat de norii de aur, dusmaniti de infernul dezlanuit, protagonistul adoarme..iar cand se trezeste o roata e aproape de a-i zdrobi primele membre. Tipand, isi da seama ca glasul i-a fost luat..lacrimand, isi vede picaturile de sange cum tasnesc din ochii secati de umezeala. Deznadejdea, spaima, frigul si tacerea ii prigonesc puterea, starnind pe latura insufletirii o deznadejte calma, cu parfum de raspundere..resemnare, pentru o moarte dureroasa ce urmeaza sa-l arunce in scanteile neiertatoare.
Aflandu-se intr-o odaie inconjurata de trandafiri, anemone, lacramioare si alte sute de plante-nmiresmate, Speranta imbatranea sub arsita cumplita a singuratatii. Un trai fara Destin i-o inima fara trup, iar ultima virtute a Pandorei e sugrumata de insesi cel ce-a faurit-o, napastuitul intuneric schiop, smintit si nebun..Si moare Speranta cu timpul, visand cum Destinul i se alatura pe piscurile iubirii, unde imparatia numita Cosmos centreaza constelatia Orion inaltand posibilul la rangul de implinire deplina...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu