Echivoc

Apa se-neaca pe fereastra de unde priveste nedumerit...S-a pierdut demult in emfaza ploii si-a trecut in simbioza substantei vii dintre el si lumea de-afara..Isi doreste mult s-o vada din nou alergand pe trotuarul din fata casei lui sau plimbandu-si catelul, numai ca intotdeauna, sa se opreasca si sa-i zambeasca fara a-i mai spune altceva..
Uimaceala il duce la agonie si disperare dupa un vis prematur..o inchipurire spontana de care sa se descotoroseasca atunci cand isi va atinge scopul. Printre contopirile picaturilor mitotice de pe geam intrezareste silueta ei incomparabila, in sesizabilul sau mai bine zis indiscretul maieu scurt cu buline si pantalonii scurti pe care ii purta prima data. Apoi, uitand de revelatia silita iese afara strigand dupa ea. Unde e ea? Cerul ii preseaza acum inhibitiv durerea ca sa nu-si mai reporneasca ceasul zilei, pleaca s-o caute. Afisandu-se in niste blugi rupti, la bustul gol, cei care il privesc din blocuri compatimesc inca un pungas..Dar pe el nu il intereseaza. Unde e ea? Fuge, izbucnind in acelasi timp intr-un hohot de plans, sughitand si strigand asemenea copiilor abandonati intr-o tara straina. Se simte el insusi un strain, in timp echivoc, intr-o lume echivoca si fara sens, unde cautarea ei devine declinul starii de depresie care-l macina. Echivoc e sentimentul starnit de disperare. Da ocolul orasului..vede intr-o vitrina un maieu asemanator celui pe care il schitase mai devreme in memorie..ar vrea sa capete viata acoperind casticitatea unei fiinte de neconceput atinse. Tremura sub ploaia care da uitare cerului senin, acaparand intregul orizont, coaguland insetata simbioza latenta a ratacitului cu obscurul labirint catre un obiectiv de negasit. Talpile ii sangereaza de la asfaltul jignit de pietre, cioburi, doze si altele..
Nu mai simte nimic, un sentiment echivoc cu potentialitatea lui care fantasmagoric, are o energie cinetica premergatoare..un fatalism venit de altundeva..din dimensiunea relativa a vointei interioare, caci vrea la ea atat de tare. Si atat de tare inca fuge, neostenind, cu glasul la fel de inviorat ca acum 2 ore cand rupsese gardul casei sale ca sa poata evada in ploaie. Intr-un final ii iese in cale o masina (credeam ca se opreste), dar continua acelasi ritm alert. Prins sub roti isi strange pumnii de durere si ochii de multumire...ar vrea sa-l macine complet, caci murind va ajunge in sfarsit la ea, cea pe care el o cauta de atata vreme. Ea, care nu cu mai mult de un an in urma s-a stins in fata lui dupa o lunga perioada de convalescenta. In timp ce e dus spre spital pe spatele soferului inmarmurit de teama isi vede drumul altfel..deschide ochii cat de mult poate si in sfarsit ea apare.
Destinul inghiontit de propriile nascociri l-a facut sa-i para c-o are din nou..insa el priveste tot pe geam..in aceeasi simbioza dementa care nu se mai satura sa-i injecteze LSD-ul malefic catre echivocul dureros..dar atat de idilic si iluzoriu..Mai e frumos sa visezi?