Să nu ne oprim ! (sau mai bine sa nu incepem)

Cu varful degetelor sa-mi maresti tensiunea, cu vocea sa intemnitezi pentru totdeauna tinutul celor care ne complica saltul... Cu ochii sa-mi incredintezi o clipa de siguranta alba, in bratele tale, in luntrea purtata pe valurile uitarii catre o insula pustie, unde sa fim doar noi, sub o umbrela de vise, pe un sezlong al pasiunii, iubindu-ne tacut..fotografiind marea..
In toiul noptii sa ma prinzi din nou de mana cand incerc sa ma inec in cearsafurile somnifere, sa fugi cu mine pe terasa, sa privim spre stele..steaua noastra sa clipeasca ore-n sir, sa nu ne lase sa mai plecam vreodata, in umbra amintirilor, in nelinistea imbolnavirilor si aprehensiunea caminului...
Sa ramanem aici, sa nu-mi mai dai drumul, sa nu-ti mai vorbesc..sa fie de-ajuns sa te sarut din nou..din nou..sa nu ma mai opresc. Sa ma intinzi pe spate cand vantul se-ndura de prezenta noastra si tace..tace...sa-nchizi ochii si sa privesti catre enigma pe care ti-o poarta sentimentele..sa-ti iei hrana din mladioasele frezii, sa uit ce-i somnul, sa uit sa respir..langa tine..de unde pornesc caile de pretutindeni are necesarului, idealului...sa obtinem tot ce vrem impreuna, sa nu ne mai oprim din acest zenit, proces de manipulare a naturii...
Sa dam uitarii luntrei, si apei, si cerului..si noua..sa ne lasam ghidati de-un val de placere intr-o atingere candida..s-avem aceeasi umbra rosiatica pe sirea spinarii si-acelasi suspin de durere..caci timpul trece, trece..STAI! marea nu vrea sa plece...cerul se-adapa din lacrimile ce-mi salta neindemanatic formand o bolta infinita de culori calde..nisipul tace..tace..si-atat ne dorim...
Sa bem venin, si-atunci sa ne oprim lin, lin...din respirat, si din mancat, si din atins..dar niciodata din iubit !