Prea simplu..

Vreau sa convertesc iubirea. Vreau sa-si spun ca nu exista, ca-i haina, ca-i jivina, ca-i tot ce-i mai malefic, mai grav, mai hidos, dar nu pot. Vreau sa convertesc iubirea la ateism. Vreau sa cred ca necontenita traire extaziata nu expira, nu se deterioreaza, nu dispare. Vreau sa fie vesnica, si nu oricum, ci dedicata tie. Vreau sa-i soptesc o doina purificatoare, sa-i adun o suvita dupa ureche, sa-si sterg lacrima de dor si sa-mi plimb ici-colo genele pe pielea-i neteda. Vreau s-o implor sa stea aici, caci ea oricum nu face precum cer, ci precum i se spune.
E oarba, si muta, si surda, dar e-atat de vasta, si-atat de calda, si lina, si de vina, pentru tot ce sunt si suntem, pentru tot ce ti-as spune acum, cand sunt inaltata de aripi carmuitoare spre-un Paradis profan. Sa nu te mai am, sa nu mai zbor. Sa nu ma mai recunosti, sa nu mai vad. Sa ma iubesti, sa visez neintrerupt, sa fiu necrutatoare, sa fiu egoista, sa fac mult rau, cu invidie, cu teama, cu insensibilitate, cu dragoste, pentru tine. Sa dezbrac si ultimul cuvant de haina inradacinata, s-o astern pe-un pat de trestii ca sa m-adoarma usor, si-apoi sa-mi apari tu brusc in vis, ca-ntotdeauna, si sa ramai aici, pentru totdeauna.
Parea simetrica prezenta cu lipsa ta...parea suportabila o ora fara sa mai stiu de tine, parea ordinar un minut departe de orice legatura care sa ne racordeze din nou..parea simplu, prea simplu, ca sa fie iubire...